Relatiile pe facebook.

                    

                    M-am gandit sa scriu despre relatiile care exista mai mult pe facebook, decat in realitate.

                   O astfel de chestie, ca nici nu stiu cum sa o numesc,  in care ei par prea perfecti NU exista . Stii cum iti dai seama daca o relatie este cat mai perfecta si mai plina de iubire?Nu este vorba de acele cupluri care isi pun zilnic pe facebook poze in care se saruta, se pozeaza peste tot, sau isi dedica unuia altuia statusuri. Niste tineri indragostiti cu adevarat nu simt nevoia sa isi impartaseasca peste tot iubirea pozand in cuplul ideal. Este clar ca exista niste lipsuri acolo pe care unul din ei trebuie sa le completeze prin astfel de metode. Realitate este dura, iar intre ei exista ceva la mijloc, un obstacol care mereu ii va impiedica sa isi traiasca iubirea in PACE .

                 Iubirea adevarata inseamna comunicare,incredere, loialitate, prietenie si daruire, pentru asta nu este nevoia de parola de la fb sau de mess. Si inca ceva, o relatie nu depinde de starea de pe facebook, poti fi la fel de fericit si daca nu stiu prietenii de pe facebook ca tu esti cu respectivul. Nu am inteles niciodata aceste chestii. Generatia facebook pune mult prea mult accent pe aceste chestii, si din cauza acestui motiv pueril ajung multe relatii sa se destrame(este parerea mea si nimeni nu mi-o va schimba).

Tu ce crezi ? 

Buna dimineata soarele meu !

                     

                      O da,a este soarele din sufletul meu care vibreaza la strigarea diminetii.

                 Este o dimineata perfecta, ma simt incredibil de fantastic, ca niciodata. Se pare ca ma simt mult mai bine decat m-as fi asteptat ! Noaptea trecuta am trecut prin chinurile facerii, ca in dimineata asta sa renasc, sa fiu un om schimbat, cu un nou suflet. Vor avea multe schimbari in viata mea, insa o s-o iau pas cu pas.Zambeste ca doar o viata ai ! Se pare ca este adevarata vorba cum ca dupa fiecare furtuna apare si soarele.

                 Daca as fi stiut de acest "ritual involuntar de incheiere ", l-as fi incercat in urma cu 3 ani ! :)) M-am dezbracat intr-un final de toate sentimentele mele. Este cel mai bun lucru care mi se putea intampla.

                 Mananc bucurie pe paine, transpir fericire, respir incredere, ma imbat cu emotii. In aer pluteste pace, bunastare, voiosie, in suflet imi pastrez sperantele, si in casa imi miroase a optimism.O sa explodez de prea multe sentimente de genu' :))) Pe gura imi ies doar cuvinte pozitive. :))))))))

Visele - o evadare din realitate.

Noaptea trecuta am avut cel mai grozav vis din intreaga mea viata. A fost ingrozitor sa ma trezesc la rasaritul soarelui si sa realizez  ca aceea nu este realitatea. M-as fi refugiat acolo pt totdeauna, dar dimineata si soarele au fost duri cu mine. Mi-au furat somnul si m-au aruncat cu salbaticie in realitatea mea cruda. De ce cruda ? Caci tu iubitul meu T.  numai existi de 11 ani. Mintea mea doar se juca cu dorintele mele...

Numai cand ma gandesc la acel vis imi vine sa plang. Parea asa real. Am fost atat de dezamagita dimineata. Totul era perfect caci eram impreuna exact  cum mi-am imaginat intotdeauna ca vom fi cand eu voi creste.  Mi-ai zis ca va fi bine, iar eu te-am crezut. M-ai sarutat pe frunte si m-ai imbratisat. Te-am privit, si nu-mi venea sa cred ca totul e real (cel putin asa parea) . Mi-ai sters ochii inecati in roua diminetii si mi-ai zis ca esti mandru de mine , ca sunt un copil cu suflet bun, sa nu ma schimb niciodata, sa lupt pentru ceea ce imi doresc.

Stiam exact la ce se referea. Imi citea sufletul ca si cum ar fi fost o cartea deschisa. I-am marturisit ce temeri ma macina, iar el mai hotarat ca niciodata mi-a zis sa nu renunt inca, caci exista speranta. Stia ca nu cred in asa ceva, iar mie imi vorbea de acest cliseu ieftin...speranta e ca un fir de ata foarte fragil, aflat la inaltime, de care omul trebuie sa se agate. Daca firul se rupe, prabusirea este groaznica, si doare profund, mai mult decat durerea fizica. Ba chiar te poti pierde total de tine...

M-a prins de maini, si cu privirea lui blanda m-a strapuns usor A fost atat de graitor, transmitandu-mi sa fac doar ce simt.... In continuare ne-am jucat ca atunci cand eu eram doar o copila plina de sperante...

Desi pare ca s-au intamplat atat de multe, momentul a fost efemer. Soarele isi deschide razele si dimineata ma cheama la ea... Deschid ochii si imi dau seama ca totul a fost doar un vis. Ma chinui sa adom inapoi, dar in zadar. Ma infurii, dar nimic nu se schimba.  Azi fericirea mea va avea un gust dulce-amarui...

Inca odata, tot pentru tine tati ! :(

 

         El nu e mandru de mine. Mi-as fi dorit sa fiu o persoana mai buna de atat, dar nu pot. Ce persoana diferita as fi fost daca as fi crescut langa tine... De multe ori ma rascolesc tot felul de intrebari. Oare cine as fi fost eu acum daca ramaneai langa mine? Cum ar fi fost viata mea ? Unde m-as fi aflat acum ? Ce fel de persoana as fi devenit.... una mult mai buna cu siguranta ! Tot ceea ce imi lipseste acum as fi avut, as fi devenit o femeie adevarata,matura cu capul pe umeri, curajoasa si hotarata, o luptatoare. Tu erai atat de perfect din toate punctele de vedere, erai cel mai bun model de urmat... Tu ai fost si vei ramane eroul meu, un erou incununat cu lauri a carei menire a fost sa cunoasca viata de dincolo mult prea devreme...

 

Doar tu ai fi putut sa-mi arati calea. Ea nu ma cunoaste, nu ma intelege si nu stie sa iubeasca. Are doar impresia ca ma cunoaste, stie doar sa arunce vorbe grele, total neadevarate...

 

        Tare mult imi  lipsesti ingerul meu... Chiar si dincolo de moarte te voi iubi.Domnul te-a luat facandu-mi un rau inimaginabil, ce ma va urmari toata viata .

              Sincer mi-as  da viata pt o zi petrecuta langa tine. Cred ca singura chestie care as face-o in cele 24 de ore ar fi sa te imbratisez strans, strans, cu toate fortele mele. Mereu am obiceiul sa imbratisez baieti, nu are nico treaba cu iubirea, doar ca mie mi-a lipsit de mica asta...

                  Imi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri toate momentele petrecute cu tine. Imi sunt intiparite in minte si-n inima. Mi-e dor de vorba ta, mi-e dor sa ma certi, eu sa ma supar si sa ma impaci cum doar tu stiai.

Sunt atat de invidioasa cand vad o familie completa...

               Nu o sa uit niciodata ziua in care tatal uneia dintre prietenele mele ne-a chemat pe toate la un restaurant si ne-a facut cinste. Era fericit ca fetita lui luase bacu. Mai erau si alte persoane la masa, iar el vorbea cu atata mandrie de ea. Ma abtineam sa nu plang. Ma tot gandeam cat este de norocoasa,o invidiam. Apoi a luat-o la dans, erau atat de frumosi impreuna... era un adevarat calvar pentru mine. M-am tot chinuit sa-mi inghit lacrimile... prietenele mele isi dadusera seama ca am ceva. Nu am mai reusit sa ma abtin, iar inainte sa observe cineva, am iesit repede afara si am izbucnit, nu am putut sa mai tin in mine...

               Cat de singura m-am simtit cand una din prietenele mele vorbea cu tatal ei caci se certase cu iubitul, iar ea gasise in el un sprijin, o sfatuia si o facea sa zambeasca, printre lacrimi. Dupa, chiar s-a simtit mai bine. 

               Eu nu m-am bucurat niciodata de astfel de momente. Astfel de chestii te marcheaza, este imposibil sa le uiti...

              Plang si-mi musc buza de jos ca sa nu fiu auzita de prietena mea care sta in cealalta parte a patului. Azi plang in tacere, cu capul asuns in spatele laptopului...doar scriu si plang pana mi se vor termina lacrimile. Apoi voi zambi si nimeni va sti nimic.

           Incep sa ma simt mai bine dupa ce-mi astern sentimentele in aceste pagini... Si iar mint... De parca asta ar fi posbil... Bine cu adevarat nu voi fi niciodata !

            Si ca sa va arat cat de  mult tine Dumnezeu cu mine, ironic vorbind, inainte de a incheia de scris aceasta postare intru pe facebook, si primul post care apare este al unei fete: “ La multi ani tati !” – totul e impotriva mea .

          Un sfat pentru voi: cat este el in viata sa-l iubiti si sa-l pretuiti asa cum  merita !

Iarta-ma  tati ca nu pot fi mai buna...

 

 

Schimb de priviri... :>

Fanteziile unei visatoare !

              Ah’ avea privirea aia seducatoare, care-ti face pulsul sa creasca, si-ti fura mintile.... Te innebuneste ! Imi doream sa-l prind salbatic de par , sa ma desfat cu mainele pe trupul lui incredibil de perfect,  apoi sa-mi infing unghiile in carnea lui. Trupul cersea mangaierea blanda a palmelor lui pe pielea mea. Trezise in mine pasiuni nebune ce doreau sa fie dezlantuite . Imi simteam trupul cuprins de o mie de fiori ascunsi, parca de-abia treziti dupa un somn lung.  Voiam sa fiu sub dominatia lui. Fantezia-i incediara...  Nu credeam ca un strain ar fi putut sa imi taie respiratia cu un zambet, si sa-mi trezeasca toate simturile. Intre noi se nascuse o chimie puternica, ce n-ar fi putut fi contestata de nimeni si nimic in lumea asta !

              Ne intelegeam atat de bine prin zambete, si flirturi nevinovate din priviri. Ne-am zis atat de multe.... parca ne-am cunoaste de o viata intreaga. Nici nu-si imagina ce fel de ganduri se ascundeau in mintea mea...  Dupa un schimb indelungat de priviri indiscrete, brusc, se indrepta catre mine. Nu scoate niciun cuvant si ma saruta ca si cum ar fi fost sfarsitul lumii, cum nimeni nu a mai facut-o pana in acel moment. Pasiunea crestea delicios intre noi, cand, dintr-odata se opreste. Cu mainile-mi ridica capul usor, ma priveste patrunzator, si  imi sopteste aplecandu-se catre urechea mea:

            - Pacat,  ti-am gustat buzele, sunt buze arse de dor...  Poate altadata ne vom revedea. Mi-a facut o deosebita placere sa vorbim asa prin zambete, fara cuvinte. A fost atat de graitor, incat imi doresc sa te cunosc mai bine, insa cand vei fi pregatita si tu.

            Imi intoarce repede spatele, fara sa mai am timp sa ma justific. N-am putut sa-l opresc. Ma blocasem. La naiba ! Avea dreptate ! Il privesc cum se indeparteaza... Cu fiecare pas ce-l facea ma trezeam la realitate. Inima mi se facea tot mai mica, si-mi apar in minte tot mai multe imagini cu iluzia. Imi este tatuat  in suflet si-n gand, insa pentru cateva minute am reusit sa uit complet de el, si asta mi se parea o realizare extraordinara.

            I-am citit pe chip dezamagirea. .. El se intorsese la aceeasi masa, langa prietenii lui. Din cand in cand mai arunca cate o privire, urmata de un oftat adanc...

Moldova-i tara mea !

UNEORI imi lipseste Bv-ul, si oamenii de acolo.... din UNELE puncte de vedere. La urma urmei tot moldovenii au sufletul mare, oameni caldurosi, indiferent cat de rau sunt vazuti in restul tarii. Respir aer de Moldova si sunt mandra de asta ! Oameni primitori ca aici numai gasesti niciunde. Poate ca suntem mai saraci si 70 la suta din rude sunt in strainatate, poate ca nu avem strazile toate asfaltate, poate ca misuna rromii la orice colt de strada, poate ca exista riscul sa fi inhatat de un caine maidanez oricand, spre deosebire de alte parti, dar aici vei gasi cei mai frumosi oameni, cu sufletul deschis, primitori, DARNICI, dar si AL DRACULUI DACA TE PUI CU EI. :) Sa nu cumva sa intrii in gura unei moldovence furioase ca te ia mama naibii, si-ti fi dorit sa nu te fii nascut <3

 Moldovenii aunt renumiti ca stiu sa se distreze cel mai bine dintre romani, din foarte multe puncte de vedere,  bucataria moldoveneasca traditonala este una din cele mai bune, la fel si vinul din Vrancea care merita gustat si (re)gustat de N ori. Cand mai spui Moldova te gandesti si la fete frumoase, dar si baieti. Ce-i drept, ca la NOI nu-i NICAIERI si am vazut asta cu propii ochi. Moldoveanul are ceva aparte  care-l distinge de restu, si nu ma refer la nesimtirea specifica sau la accent. :))E mai infipt, are caracter puternic,direct,  fire vesela si credincios, tine la traditii, din mosi stramosi.

Alceva reprezentativ moldovenesc ? Ne place mancarea frate,  mai mult decat altii, punem mare pret pe asa ceva, in special painea. Pe unde am mai umblat eu paine mai putina, nu si noi. Folosim si la cartofi si CICA acolo nu se mananca asa ceva. Mie una mi se pare imposibil !:)) Nimic n-are gust fara paine, exceptand pizza, pastele si supa - sper ca n-am uitat nimic )

 

Noua nu prea ne plac afurisitii de bozgori. Om fi noi rasisti da pana mea ii uram din tot sufletul. Prea se cred la ei in Ungaria. Cand ii  mai si auzi ca Transilvania le apartine, iti vine sa-i vezi morti, duca-se dracului ! Prosti de bubuie, nu cunosc nici istoria tarii... Ca tot vorbim de istorie, Moldova este recunoscuta pt faptul ca a avut cei mai bravi conducatori si cele mai aprige lupte...cine cunoaste istoria stie exact la ce ma refer.

 

In concluzie, ma  simt bucuroasa ca m-am nascut aici, mi se potriveste “rolul”, si nu voi renunta niciodata la dulcele grai moldovinesc indiferent unde ma voi afla. Recunosc ca mi-am dorit asta cat am fost departe, insa a fost o mare greseala. 

 

Ma simt atat de bine in sanul Moldovei, cum nu m-am simtit nicaieri niciunde !

 

Ca la Moldova nu-i NICAIERI ! 

Tu ce crezi despre ei ? Te rog sa te abtii din comentarii daca vrei sa folosesti un limbaj vulgar .

Let it go and keep living your life.

Unele persoane sunt imposibil de uitat...fie ca sunt prieteni sau iubiri mai vechi ! Timpul nu va sterge niciodata amintirille. Nimeni nu va putea sa faca sa-ti dispara aroma clipelor demult apuse, desi uneori ti-ai dori asta. Si inveti cate o lectie din fiecare plecare brusca. Inceputul doare...doare cu fiecare celula, pana in profunzime !!! Nopti nedormite, lacrimi varsate, ganduri aiurea, frustare

pe viata si oameni, pierderea increderii in tine si-n cei din jur si o mie de intrebari fara raspuns ce iti macina mintea. Trece o perioada lunga, sau scurta, depinde de fiecare si incepi sa te obisnuiesti cu lipsa ei/lui. 

Va mai intalniti pe strada uneori, iar intre voi nu ramane loc decat de un "salut" si poate un "ce faci ?" scurt, superficial... Cu amaraciune in suflet incepi sa te intrebi IAR oare de ce s-a destramat prietenia sau relatia respectiva. Nu gasesti niciun motiv sa fi fost vinovat cu ceva insa pe tine tot te urmareste sentimentul de vinovatie... te intrebi daca el/ea chiar o fi reusit sa uite toate momentele petrecute,tot ce v-a legat odata, insa iar NU primesti raspunsuri. Cu un mic gol in suflet iti continui drumul... n-ai incotro...

Si viata merge INAINTE. Inveti sa te bucuri de ea si fara respectivele persoane. La un moment dat apar alte persoane, alte iubiri, alte prietenii in inima ta, insa locul acela MEREU va fi gol, indiferent ca cei de acum poate sunt mai buni...

Tu ai patit chestii de genu' ? Cum te-ai simtit atunci ? Cum ai vazut oamenii dupa asta? Ce s-a schimbat ?