Nimic si nicaieri in lume...

Nu mai ai nimic… nici suflet, nici viata, nici pe tine… nici speranta, toate au plecat, sau innabusit in negura noptii . Cine e de vina ? Nu e nimeni, doar ca s-a sfarsit. Mai exista viata dupa ? Mai exista doar mortii-vii, zombii, zambete care si-ar fi dorit sa fie rauri de lacrmi curgatoare. Inca o cruce pe care trebuie sa o cari dupa tine… nici cea mai blanda mana nu te-ar fi putut trage din mormantul in care ti-ai facut regat, nici macar el. Ineaca-te cu licoarea mortii, poate asa ai sa dai uitarii toata nenoricirea care s-a abatut asupra ta. Simte-i gustul si delecteaza-te cu ea. E tot ce mai poti simti... si lacrimile alea fara miros.

Imbata-te cu dulceata mortii si fii nemuritoare in lumea ce se ascunde in adancul pamantului, rogu-te iar.  Orice pt durerea care ti-atarna pe suflet. Vreau sa stergi tot. N-ai fost in stare sa o tii cu iubirea si dorinta ta. Iluzii si dezamagiri. Nici macar iubirea nu te poate salva de aceasta inchisoare in care ai ajuns dintr-o intamplare. Probabil Cineva te-a condamnat pt pacatele tale. Unde esti ingere ? De ce n ai fost acolo sa  ai grija de ei toti ? Nici sa-ti spun ca te urasc nu pot, nici atat nu simt. Termina-ma de tot, nu vreau sa ma mai tarasc prin viata, asa chinuita…  Ai un inger pe pamant, dar el nu te poate salva de toate, tu ai fi putut. Dar ai ales sa nu o faci. Acum vino si poarta-ma pe aripile tale, nu imi pasa daca ma duci in sus, sau in jos, doar ia-ma ! Si intunericul ar fi prea mult pentru mine, m-as delecta cu el, nu mi-e de ajuns… sunt pregatita pentru ce e mai rau. Ti-e franta viata, nici speriata nu ai cum sa fii, sau ranita... toate astea se numesc obisnuinta. Au facut noaptea mai lunga pt al tau suflet, acum are 24 de oare, esti multumita ? 

E furtuna peste tot in jurul tau, iar soarele apune in fiecare zi, niciodata nu rasare. Asta e blestemul tau. Ai incetat din nou sa traiesti... Probabil vremea de afara e oglinda sufletului tau..

Spirit frant...

Din fanteziile unei visatoare...

Buna din nou, nefericire. Bine m-ai gasit, atat pot sa-ti zic. Ai dormit suficient in mine, ca acum sa te scoli semeata, sa-mi amintesti de ce nu o sa-ti intalnesc niciodata dusmanca, fericirea. Nu mai incape de tine, urato. Zi de zi cresti in mine, tot mai mult. Nici floarea-vietii nu si-ar regasi locul aici.  Nimic nu ma mai scoate la suprafata, spiritul mi-e frant, si viata mi-e pe terminate inca din ziua in care ai rasarit in mine. Tu ai rasarit, si eu am apus. Ce paradox.  Hai inteapa-ma mortal, stiu ca respiri sub pielea mea. O sa ne dam ultima rasuflare impreuna, de mana, singure intr-o mare moarta. Toti ma-ntreaba de viata, dar mie mi-e straina. Toti intreaba de zambetul lasat in urma, dar tu haino, l-ai alungat !!! Dar nu mi-e frica. Ai scurs si ultima farama de frica din mine . Pana si pe asta mi-ai luato, poate aveam un strop de speranta cu mine daca nu o furai .  As vrea sa visez, dar nici asta nu mi-ai permis.

Oricat de mult incerc sa te ignor stiu ca noi nu avem un viitor indepartat impreuna. Noi stim de ce, dar e secretul nostru. E pana moartea ne va desparti… Astept ziua in care o sa ne spunem adio, sa vad cum te mai descurci atunci. Ai sa te agati iar de o inima plina de frumos, ca sa o intoxici. Sper sa dai de cineva care o sa-si doreasca viata, sa te invinga. Eu cu tine nu ma lupt. M-am obisnuit asa, Nu e o scrisoare pe care imi intind lacrimile, doar mi-era dor, de un vechi prieten, scrisul…

Azi ti-am zis nefericire, dar stim ca esti doar o umbra intunecata. Umbra sufletului meu.

Buna din nou ! ❤️❤️❤️

               

       Ce mai faci, imi lipseste sa vorbesc cu tine, prieten drag, pe tine te caut mai des cand nu mi-e bine, dar te-am gasit si in zilele mele bune, si impreuna am construit palate impunatoare de cuvinte. Tu nu pleci niciodata de langa mine, si ma primesti mereu cu bratele deschise, esti prietenul ideal, cine are nevoie de omuletii aia enervanti care te parasesc la un moment dat ? Mi-e dor sa-ti scriu scrisori, dar fii bucuros pentru mine, sunt destul de fericita. Durerea mea nu mai smulge din mine sentimente nebanuite ce stau pitite sub zambetul meu. Imi face placere sa te regasesc mereu aici. Oricat de magica erai ma bucur ca sunt unde sunt. Cand erai langa mine ma simteam speciala ca te aveam, si nu o sa uit niciodata asta. As mai vrea, dar nu cu pretul durerii mele imprastiate pe o foaie scrisa in neputinta.

       Azi e despre nimic. Sau incerc sa te mint, tocmai pe tine? Vreau sa nu mai murdaresc inima cu lacrimi pt oamenii cu care azi nu imi mai vorbesc ! Incerc sa ma imunizez. Si i-am iubit la naiba, chiar daca poate nu le-am aratat destul.

O sa raman la tine, inca imi amintesc prima scrisoare trimisa: un dor nebun, o poveste trista si o fetita care isi pierduse nemurirea, caci asta inseamna El pt ea... nu te lasa inselat, cititorule, el nu e un barbat pe care l-am iubit, e mai mult de atat, putini o sa inteleaga, e barbatul vietii mele, cel care n-a fost acolo, dar pe care sufletul l-a plans si l-a dorit din prima zi a lipsei sale... cu povestea asta am inceput, prieten drag ...

Si am continuat cu acel baiat pe care l-am cunoscut dintr-o prostie gen ,, Ce-i si cu fraierul asta, ce vrea de la mine ? “- o iubire adolescentina si trecatoare... aceste doua randuri sunt prea putine pt toate noptile nedormite, pt toate sentimentele, si altarul pe care i l-am ridicat lui, la acea vreme, inutil, desigur ! Tu stii mai bine !

Restul ? Au fost doar dorinte copilaresti, dorinte trupesti, oameni, prieteni pierduti si dureri care m-au macinat si nu o sa le uit niciodata, cuvinte ciopartite din sufletul meu.  Totusi, am avut si momente placute, iar cand le recitesc, nu imi vine sa cred ca au fost rupte din mine .

Si am ajuns si in prezent, de la furtuna, haos total, un soare nemarginit pe timp de zi, si o luna plina in cele mai intunecate nopti, un cer senin si instelat la care ma uit tampita de fericire . Ma bucur ca sunt aici.  Tu esti cel mai mare erou al povestilor mele, dupa barbatul ,,nemuritor”, (tu stii cine este, nu ai de ce sa te superi ca il numesc asa ) .

Sunt cea mai fericita femeie langa el, acum stiu ce inseamna sa fiu iubita asa cum am visat si am scris dintodeauna. El mi-a aratat toate astea. In fiecare zi imi deseneaza iubirea intr-o noua forma, iar eu invat de la el. Il ador, prietene. Nu exista un altar destul de mare pe care sa il pot ridica pe barbatul vietii mele. Te iubesc nu este indeajuns, e mult prea putin sa exprime ceea ce m-a invatat el sa simt. Nu stiu ce am facut atat de bine incat sa il merit. Daca vrei sa stii cum arata o femeie cu adevarat fericita uita-te la bratul acestui barbat minunat !  Iti multumesc, iar si iar !

Viata sau moarte...

O singura alegere poate face diferenta…

Azi o sa va spun povestea unei printese aproape fericita. Ea avea tot ce isi dorea. Traia intr-un castel urias alaturi de printul ei pe care il adora. Era acel happy end mult visat.

Dar fericirea sufletului ei era umbrita de un gand intunecat. Era ancorata cu jumatate din suflet in viata, si cu cealalta in moarte. Inca de mica, de cand si-a pierdut nemurirea , datorita unor evenimente nefericite, dar a trait cu asta. Nu stia unde ii este locul, acolo sau aici. Dar a continuat…  stiind ca nu e momentul potrivit, ca ceva lipsea.

Si intr-o zi, cutreierand al ei regat, printesei i s-a deschis o noua cale. Ii era necunoscuta, dar nu s-a oprit din drum. In inima padurii, printre marea aia de verdeata a rasarit un lac de poveste.  A ramas fermecata de vraja lui. Era un lac care se intindea pana in lumea de dincolo. Isi privea ingadurata chipul in oglinda apei. Stralucea, se vedea intr-o noua lumina. Parea un colt de rai, si era asa de multa liniste, linistea pe care a cautat-o toata viata.  Parea atat de... acasa. In timp ce vantul  ii mangaia trupul, i se parea ca aude niste soapte. Era chemarea lacului care ii facea o invitatie speciala in profunzimile lui. Un zambet jucaus si plin de incantare, dar totodata nostalgic i se prelingea pe buze.

Ce ii ramane de facut ? Ar fi egoista daca s-ar dedica unei noi lumi. Acolo era cald si bine. Era o liniste eterna. Se simtea acasa. Dar cei din regat care se bazau pe printesa, cui raman ? Dar ea cui i-ar fi ramas in lumea asta ?  Acolo nimeni nu avea asteptari de la ea,acolo apartinea altcuiva, nu ei insasi ! Isi dorea doar libertate, libertate pt al ei suflet inlantuit de pierderea nemuriri si de asteptarile lor… Nimic sa nu se mai tina de ea, sa-si inece acolo toate durerile !

Elogiu tie.

Buna, prieten vechi... prieteni drag. Imi cer iertare ca nu iti mai scriu atat de des, dar asta nu inseamna ca te-am uitat. Tu ai sa ramai mereu confidentul meu preferat. Povestile mele de dragoste si imaginatia mea o sa ramana intiparita mereu in aceste pagini tare dragi mie. Au fost momente pline: de iubire, de dor, de durere, tristete, frustare, indignare, fericire si un infinit de zambete. Ai adus in sufletul meu o mare liniste. Imi amintesc si acum cum te-am gasit, cu dor si mare jind... pt tati, si baiatul adolescentei mele. Pe drum au mai aparut si basmele, prietenii, intamplarile nefericite, noi iubiri . Nu stiu de unde le-am nascocit, dar stiu ca ai fost aici. Nu mic mi-a fost ajutorul tau. Nu e aniversarea noastra, poveste frumoasa, dar simt ca te-am neglijat. Doar simteam nevoia sa iti zc cat de important esti pt sufletul meu care nu are prea multe de oferit.

Tu esti misterul sufletului meu. Tu esti ceea ce prea putini pot sa inteleaga cu adevarat. Tu pt mine, esti CINEVA !  Sper ca la 50 de ani, sau chiar mai mult, sa te recitesc, si sa iti scriu, mandra de cine sunt... 

Doar TU !

Barbatul vietii mele... pe tine te-am asteptat mereu. Te-as fi asteptat de la începutul vieții mele daca as fi stiut ca esti tu, Minune. Iti jur. Cand eram tânără am crezut in altcineva, o Iluzie... Imi cer iertare ca nu te-am asteptat. Dacă aș fi stiu ce stiu acum, dulce mi-ar fi fost așteptarea. Am fost atat de deznadajduita ca am crezut ca pt mine nu mai exista acel cineva care sa ma completeze. Ca eu nu o sa mai am parte de un happy end. Nu mai contează asta, doar noi si iubirea noastra contăm. Te iubesc atat de mult. Ai aparut tu Minune, si ai facut din sufletul si viata mea un Rai nemargnit, nu am destule cuvinte si fapte sa iti multumesc pt asta. Pur si simplu te ador. Nu exista cuvinte, sentimente si stări care sa exprime ceea ce simt eu pt tine. Tu esti norocul meu, TOTUL MEU. Atât ! Tu esti cea mai frumoasa persoana din viata mea si din cauza ta am invatat sa zâmbesc CU ADEVĂRAT. TE DECLAR VINOVAT PT ASTA ! 

Tu esti eroul meu, cel pe care il conturam in basmele mele. Mare mi-a fost surprinderea sa aflu ca nu existi doar ravasit printre randurile mele scrise. Atatia ani in care ti-am scris si am sperat ca ai sa apari nu au fost in zadar. Sa nu crezi suflet frumos, niciodata, cand cei mai putin visatori o sa iti zica ca acel Cineva nu exista. Ei doar incerca sa iti fure speranta.

TU SA CREZI ORICE S-AR INTAMPLA. ITI PROMIT CA O SA FIE BINE INTR-UN FINAL !

Suflete insingurate...

Suflete si trupuri mutilate de trecerea timpului... Cu asta ne intampina viata, cu fiecare minut ce il pierdem gandindu-ne la ce ne lipseste. Si totusi ne acomodam in aceasta stare. Si stam pe loc, privind cu amaraciune cum trec altii pe langa. Noi ? Neclintiti. Poverile care se tin agatate de sufletele noastre ne tin in loc, durerea atarna prea tare. Nici daca ne-ar trage cineva cu forta dupa ei nu ne-ar ajuta. Asa realizezi ca nu mai are rost sa te zbati, poate ca oricum nu ai facut-o pana acum. Soarele nu se mai aprinde dimineata si pentru ale noastre suflete.. Este o noapte infnita. 

Niste ochi iubitori ne privesc, dar ii ocolim . Incercam sa-i lasam sa ne citeasca prin adancurile inimi, dar acele foi sunt prea rupte de oamenii dinainte, mazgalite cu vorbe murdare si batute in picioare de cei dragi noua . Sunt patate si cu sange. Cu sangele tau care nu iti mai incapea in vene. Pur si simplu simteai cum trece fiecare cuvant aruncat, fiecare dezamagire, fiecare privire plina de ura prin tine, si ai explodat. Sangele tasnea din tine in apa limpede ce isi schimba culoarea, un rosu precum un asfintit de vara. Ce culoare plina de viata are moartea ! Simti cum se scurge totul din tine, cum iti fuge pamantul de sub picioare, iar ochii, fata draga, usor, usor se pierdeau in intunericul iadului stingadu-ti stralucirea. Desenai un ultim zambet, dar iti era mai bine decat in lumea asta in care nu reuseai sa ii dai un sens. 

Tu nu ai aceleasi arme ca si ei, sabia vietii e prea greu de carat, iar cutite in spate tu nu imparti in stanga si-n dreapta. Nu s-a terminat pentru tine lumea, de acum incepe. Doar viata asta ti-e pe sfarsite. Ai comis-o, dar simti implinirea. E ultima rasuflare si ii din ce in ce mai greoaie. Te pierzi... si in final ramai... ramai doar un suflet chinuit si o amintire pierduta, ca intotdeauna.