Tie, nesuferito .

File de poveste...

Cate iti datorez tie...

Mi-ai fost jurnal, mi-ai fost fantezie, m-ai lovit cu dor, mi-ai sters lacrimi, ai adus alinare in noptile cele mai reci. Cu tine am pastrat amintirile cele mai dulci, dar si cele mai amare. Ti-am scris visele cele mai ascunse, cele implinite si neimplinite. 

 Te-am vrajit in luna si-n stele cu iubirea lui, emotiile cele mai mari, saruturile in care am gasit inspiratie, noptile pierdute cu folos,  motivele din cauza carora inca mai sunt capabila sa zambesc. M-ai incurajat si ai scos parti necunoscute care-mi apartineau doar mie.

Ti-am prezentat copilul din mine si sufletul ascuns de cei din jur. M-ai cunoscut cu toate temerile mele, si ti-am vorbit de femeia care sunt in realitate, care mi-as fi dorit sa fiu, si cea care pretind ca sunt . Si cel mai dureros lucru: umbra care ma paste si de care nu mi-as fi dorit sa o aflu niciodata, blestemul meu. Ti-am insirat in aceste pagini,odata nescrise, parti importante din viata mea.

Te-am si mintit cand ti-am vandut iluzii, dar asta doar de dragul imaginatiei mele, cateodata prea bogata. Dar sa nu fii suparata caci si ea a fost complice in tot acest film. Fara ea nu ai fi existat niciodata. Plus ca e ideala cand vreau sa cosmetizez un sentiment sau o situatie pe care nu o mai pot pastra in mine, dar nici nu pot vorbi despre ea...  Oricat ar avea impresia unii ca ne cunosc , ei nu ne inteleg, e secretul nostru...  

Am  ţesut impreuna file de poveste si le-am  inşirat dupa placul nostru.

Multumesc acelor foi albe care ardeau de nerabdare sa fie umplute cu dorinte. Multumesc  inimii, cuvintelor ce nu m-au lasat balta, si imaginatiei care rasare de fiecare data in momentele cele mai neasteptate si ciudate. 

Cu toate ca uneori cuvintele tale ranesc si se rup din mine, 

mereu este o bucurie sa te revad caci imi aduci pace,consolare, imi oferi libertatea dupa care tanjesc si-n realitate.

Povestea continua... 

*** O sa *** ne iubim.

Din fanteziile unei visatoare...

O sa ne iubim de atatea ori cate stele sunt pe cer in noaptea asta, iubitule ! O sa ne iubim prin cuvinte si fapte pana cand orizontul va arde si intreaga lume se va sfarsi.  Pana la sfarsitul sfarsitului – si tot nu mi s-ar parea destul… caci ceea ce avem noi se intampla odata in viata. O sa inflorim in fiecare primavara ca ciresii, vara caldura sufleteasca dintre noi  ne va sufoca, dar  tu vei fi gura mea de aer intr-o zi torida. O sa ne leganam duios pe nisipul fiebinte, unul intr-altul.

Cand toamna-si va face aparitia si nu vom fi unul langa altul bataia vantului va fi mangaierea ta cea mai imbietoare. O sa dansam pe plaja dupa cum o sa ne dicteze notele muzicale din ploaia rece care ne va izbi trupurile, si o sa-mi strig iubirea-n gura mare- tot pamantul se va cutremura la auzul acestor vorbe. 

Iarna doar o sa ne ascundem goi sub asternuturi, iar caldura trupurilor noastre va estompa raceala din noi. Dimineata tu o sa-ti bei ceaiul fierbinte, mie stii ca nu prea imi place, dar o sa sorb cu cea mai mare placere  aroma gustului de pe buzele tale.

O sa ne jucam de-a viata si iubirea, si vom rade copios de strainii care eram inainte ca ale  noastre buze sa faca cunostiinta. Iti promit, dragule… o sa facem toate astea, dar nu azi, intr-o alta viata.  Atunci cand imaginatia mea va fi taramul in care o sa dainuim pt totdeauna. In realitatea pe care o traim astazi totul e construit in asa fel incat mai devreme sau mai tarziu sa se naruie.  Nu sunt pregatita inca sa pierd toate astea… 

 Blestemul care s-a abatut asupra mea ne-ar umbri fericirea chiar daca iubirea asta ar avea sanse sa se implineasca.

P.S Nu, nu iubesc insa iubirea din jurul meu ma inspira. Inca n-a venit Apocalipsa :))

Din memoriile unei adolescente...

 Canta piesa aia care era printre preferatele tale, desigur ca apoi a devenit si a mea, inca de cand mi-ai dat sa o ascult prima data- doar era vorba despre un episod asemanator, si deloc trecator, al vietii noastre. 

Era prima noapte cand l-am vazut plangand. Si-a deschis inima in fata mea si dintr-o data nu mai era monstrul pe care il credea toata lumea. Renuntase la masca in fata mea,da eu o fata atat de comuna... Nu mai era dur si arogant cum il caracterizau cei din jur. El era atat de fragil si avea nevoie de iubire mai mult decat aveam eu nevoie de iubirea lui. La inceput eram putin speriata, nu stiam cum sa reactionez, mi se parea ca ma trezisem in patul unui strain, insa apoi mi-am dat seama ca oamenii puternici isi ascund slabiciunile. Eu eram inca tanara si naiva nu stiam sa ma ascund, nu exista asa ceva. Dar mai tarziu, dupa ce l-am pierdut pierdut pe el am invatat si lectia asta. I-am sters lacrimile si l-am imbratisat. Nu i-am spus prea multe cuvinte, stiu ca nu avea nevoie de asa ceva pt ca... din pacate il intelegeam. In aceeasi situatie eram si eu, cred ca asta a fost unul din putinele lucruri care ne-a legat.

"- La multi ani, iubitule ! - anul urmator sa ne surprinda tot asa, imbratisati si iubindu-ne. ''

Nu s-a intamplat, anul urmator eram in bratele unui oarecare pe care il cunoscusem in barul in care te-am intalnit pe tine. Nici nu l-am lasat sa ramana pana dimineata.

Am rascolit in suflet dupa o amintire cu noi. Nu mai doare acum. De ce am facut-o ? Pt ca acolo imi gasesc locul de fiecare data cand  ESUEZ intr-un anumit gen de situatie. Inca e caldut, si se simte mai bine ca realitatea mea din prezent.

Sclavii tehnologiei

Am ajuns intr-o era foarte trista, in care suntem sclavii tehnologiei. Inevitabil e la fiecare pas in jurul nostru.  Impresia noastra este ca evoluam, dar de fapt  este invers: decadem.  Nu mai putem trai fara telefoane, fara internet, fata accesul la informatie, fara sa surprindem si sa afisam fiecare clipa a vietii noastre, incluzand banalul mic dejun.

Suntem mult prea ocupati sa facem o poza, sa dam share/chec-in repede , nu ne mai bucuram asa cum ar trebui de peisajul sau momentul respectiv.  

Stam toata ziua cu nasul in telefoanele noastre si ratam viata care trece pe langa noi. Cu toate ca ar fi trebuit sa ne ajute sa comunicam mai bine, de fapt devenim mai inchisi in noi, mai putini sociabili. Daca iti doreai detalii despre o reteta o intrebai pe tanti Tanta, vecina de la doi, daca te interesa sa aflii ceva pareri despre un bar in care poti iesi sambata seara il sunai pe nebunul ala de amic al tau, ca le-a luat la rand pe toate. Acum cu un search, toate astea sunt posibile. Si ce rost are sa-ti mai intrebi prietena pe care n-ai vazut-o de ceva timp ce face, caci vezi ce bine o duce din poze, s-a si logodit. Probabil ca ti-a dat invitatie la nunta tot printr-un event pe facebook.

Nu mai zic de faptul ca nu mai exista viata privata, tot ceea ce mancam, in orice loc ajungem, orice cadou primim, postam in mediul online sa ne laudam. Trebuie sa moara dusmanii nostrii, toti fostii si fostele ca o ducem asa bine, ca viata noastra e pictata-n alb si roz. Sa nu uitam de pozele din serile romantice urmate de o noapte pasionala, sau selfiurile cu parul ravasit si iubitul in asternuturi..."buna dimineata ! " 

Ce fain era cand eram mai mica si n-aveam telefoane. Ieseam afara fara sa stim cum, unde si de ce. Pur si simplu ne intalneam, iar daca nu, strigam cat ne tineau plamanii la geamul lor, nu conta ca statea la etajul patru. In cel mai nefericit caz bateai la usa:”Tanti Veta, il lasati pe Janel afara..da macar un pic va rog eu frumos, stam aici in fata blocului”. Si daca iti dadeai o intalnire la ora si locul respectiv poi asa ramanea. Eu acum nici nu mai concep asa ceva, cum sa ies eu in oras fara sa mi se confime inainte cu o ora, ca ramane valabila treaba, si inainte de a pleca de acasa, nu de alta, dar nu vreau sa ajung prima.

Oricum ar fi toti suntem prinsi in aceste lanturi ale ignorantei, unii mai putin, altii mai mult. Daca am putea sa folosim tot accesul asta la tehnologie in favoarea noastra, dar nu, noi alegem sa ne lasam condusi de ea... o sa devenim un fel de roboti fara sentimente, nu ca n-am fi departe de asta.

 

Trupuri indragostite

Trupuri îndrăgostite, minți deschise, inimi cu stăpân .

Respiratia lui grea în creștetul frunții  îi fura răsuflarea. Intreaga ei existenta era un haos al plăcerii de fiecare data când trupul ei îi simțea prezenta; se lumina și se răzvrătea în același timp. Se dezbrăcau din priviri, iar fiecare atingere accidentala a lui răsuna în tot corpul . Era foc. Era pasiune. Erau artificii colorate. Toropiti de valul de căldură care ii cuprindea și tensiunea evidenta dintre ei se ajunge la un sărut nevinovat. Parca l-ar fi așteptat amândoi toată viața; așa se simțea pe buzele lor.

Incerca cu vehementa sa se opună sărutărilor lui, dar cu cât se străduia mai tare corpul i se înmuia, plutea într-o stare de plăcere profunda.

Trupurile lor se căutau neîncetat.  Mangaierea lui părea atingerea suava a petalelor de trandafiri. II desena pe trup dorințele cele mai ascunse, iar imaginația ei o luase pe tărâmul fanteziilor. Timiditatea ei stătea în calea lor. O  vibrație o indupleca sa se dezbrace de inhibiții și se lasă cuprinsa de euforia momentului fără a se gândi la ce nu va fi mai târziu. Focul ardea prea tare și fără sa-și dea seama renunța la surplusul de haine care îi împiedică să-și săvârșească actul. 

Palmele lui dansau erotic pe pielea ei îmbătată de plăcere. Simtea în ea fiecare secunda a acelor clipe. Pierduti în extazul acelor momente eroice un cutremur îi dărâmă trupul. Corpurile lor alipite unul într-altul anunțau o explozie de fiori. O acorda perfect asemeni unei chitare, in mâinile lui se modela după propriile dorințe.. Se dadea o adevărată lupta a erotismului intre ei. Intre ei era razboiul la care oricine ar fi visat.

 

Toate astea pana dimineata, caci in final raman doar doua trupuri goale și răvășite de o noapte trecătoare, cu luna plina. Trupurile lor se îndrăgostisera unul de altul, dar nu și inimile lor, ele deja aparțineau altcuiva. 

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa !

Searching for hope...

E trist sa căutăm refugiul in clipele cele mai dificile. E greșit fata de Tine și fata de noi. E rușinos. Pășim spășiți în altarul tău după ce te-am renegat. Nu din totdeauna, dar ăsta nu o face sa fie mai mult corect, nu e o scuza. Ne pierdem credința când avem în fata obstacole mici pe care noi le vedem uriașe.... mai târziu te trezește tot El cu o palma și-ți arata cât de fraiera ai fost, ca tu chiar mai aveai ceva de pierdut . Și abracadaba, s-a dus dracului și “nimicul” pe care nu știai ca îl ai, desi era parte importanta a vietii tale. Asta e Doamne, trebuie sa pierdem tot sa te găsim ? Bravo, ai reușit ! Sau mai ai sa mă surprinzi, ce vrei sa îmi mai iei ? 

Acum am nevoie de speranța, ca totul va fi bine și mă agat de tine . Oare ai sa te uiți la mine, oare eu o sa te “văd” ? O sa te simt ? Am nevoie de un ghid și de forță sa înfrunt viitorul dur care mă așteaptă. Unul plin de singurătate. Mă întorc la tine terminata fizic si cu inima-n palme. Acum încotro cu ele ? 

TE-AM UITAT. Mi-e frica.

Poate nu mă vei alunga, dar mă vei ignora cum am făcut cu Tine în ultimii ani. Oricum bine în totalitate nu o sa mai fiu cel puțin o viață, si e asta din păcate. Mulțumesc. Poate o meritam, nu stiu.

M- am îndepărtat tare, acum nici nu știu cum mai funcționează chestia asta... si orice-as face nu va fi indeajuns pentru Tine. Si nici nu mai pot schimba ce se intampla cu mine, mi s-a refuzat aceasta sansa.

Clasic. Ne dam seama de valoarea unor chestii dupa ce le pierdem. Persoanele se recupereaza intr-un fel sau altul, ori te impaci cu situatia, insa cu asta nu... te va urmari toata viata... Va fi acolo de fiecare data cand cineva se va uita la tine si te va vedea ca o ciudata de care trebuie sa se fereasca si asta doar din cauza ignorantei lor !!!