Fara titlu...

Nimic din ce am facut pentru tine nu a contat, nici un gest , am trait o mare minciuna in ultimii ani. Suntem la milioane de km distanta… tu esti de pe Marte, eu de pe Venus… sunt praf in interior, iubirea asta se pierde usor din ziua in care mi-ai facut marturisirea… E rece totul, ca si vremea asta mohoratata…  ma uit la tine si imi esti strain, un strain pe care inca il iubesc, dar ai construit un mare zid… chiar tu. Nu credeam ca va ajunge asa departe povestea noastra… Dragule, noi vorbim limbi straine de la o vreme.  Imbratisarea ta nu ma mai alina, sarutul tau ma arde pe buze, si nu intr-un mod provocator. Mie astea nu-mi mai sunt suficiente ca sa fiu in siguranta. Zilnic te uiti la mine, dar nu ma mai vezi, nu ma mai auzi… normal, daca nu ma simti…

M-am trezit singura intr-o lume pe care speram sa o cutreieram in trei, dar nu mai ajungem la destinatie… calatoria asta e prea lunga pt noi, ori e intuneric si nu vedem drumul.  Multumesc pt tot ce-a fost frumos, acum astept sa se darame totul…  Stau si astept goala in fata ta, fara sa ma mai imbraci cu zambete, ca odinioara, sunt doar urme vechi. Seara in intuneric, lacrimile-mi sunt tovarasele mele preferate. Sunt mute, dar se scurg de pe suflet. Ce frumos era odata, oh !!! Ai sa fii dulce cu mine vreodata, singuratate ? Duc un blestem,de mica…

Bine-ai revenit in viata mea,vechi prieten, credeam ca te-ai ratacit total de mine ! M-ai gasit din nou, nefericita, mai nefercita ca niciodata… caci am pierdut ceva pretios, e mult mai mult decat in celelalte vieti ale mele ! Imi pare rau ca mereu ajungem sa ne reintalnim in astfel de situatii…nu am putea sa sta si noi ca tovarasii la un pahar de vin la povesti cu final fericit. Macar am paharul… noroc !

Oamenii frumoși mai și apun.

Am încă un gol în suflet.. Umplut c-o amintire frumoasa... Un om drag, dar care acum e doar în inima mea, nu și în viata reala.... Un bărbat blând cu mulți ani în parul alb. Știam ca se apropie și acest moment, știu ca acum e mai liniștit, nu se mai chinuie, dar... Te-am visat înainte, de 2 ori, la câteva zile distanta, erai bine, zâmbitor ca întotdeauna, îți revenisei, de fapt cred ca ma chemai la tine sa îmi iau la revedere, mai repede. Am greșit ca nu m-am dus după primul vis, ai fi fost scutit de suferința acelor câteva zile, sa ma ierți ca nu m-am grăbit, bunicule. 

In seara când am ajuns, eram sigura ca o sa fie ultima data când îți aud respirația, atâta forță mai aveai, fără alte cuvinte. Ai deschis ochii pt fix 2 secunde, cât sa ma vezi pe mine și strănepoțica ta pe care o adorai. Te-am sărutat pe obraz, te-am îmbrățișat și te-am strâns de mana, iar tu mi-ai răspuns printr-o strângere ferma... Ultima noastră,, discuție..." Ți-am spus noapte buna, și sa te odihnești... Dar mintea mea era la odihna veșnică, îți era prea rau acum, în viata asta... Ți-am mai zis,, la revedere " - gândul meu iar nu era pt ziua următoare , nici măcar umpic, ci pt ziua în care nu o sa mai fiu nici eu în lumea asta, pur și simplu simțeam ca e ultima fila din cartea vieții, ca mâine nu se mai scrie pt tine... Ai apus, bunicule, însă în inimile celor ce te iubesc, în fiecare dimineață  va exista un răsărit, special pt tine ❤️. 

Faptul ca te-ai îndreptat spre veșnicie nu a fost un soc pt mine, ținând cont de ultimele tale 3 săptămâni, asta ți-a pus în palme Raiul, însă un moment debusolant și trist a fost când am întrat în camera ta batraneasca,  tu nu erai.  Deși estetic, arata mai bine, datorita noilor renovări, nu era nimic frumos în ea, tu nu ma mai așteptai acolo pe scaunul tău de la masa și nici n-ai s-o mai faci... Mi s-a părut cea mai goala și pustiita încăpere, nu exista nici o placere sa o privesc, nici un gram de viata în ea... Ai plecat cu tot cu ea... 

Drum lin câtre ceruri, înger păzitor... Încă unul, ai de treaba cu mine, unul nu îmi mai ajunge...🙄 Ai fost și ramai cel mai minunat bunic, ți-ai iubit enorm nepoții. Ma bucur ca ai ajuns sa îți cunoști și stranepoata, pacat ca nu ai apucat sa o vezi crescand. În gradina vieții tale au inflorit aproape 89 de trandafiri,  însă ultimul nu a reușit sa își mai deschidă petalele, s-a ofilit înainte de mai... Sa te odihnești în pace! 

Nimic si nicaieri in lume...

Nu mai ai nimic… nici suflet, nici viata, nici pe tine… nici speranta, toate au plecat, sau innabusit in negura noptii . Cine e de vina ? Nu e nimeni, doar ca s-a sfarsit. Mai exista viata dupa ? Mai exista doar mortii-vii, zombii, zambete care si-ar fi dorit sa fie rauri de lacrmi curgatoare. Inca o cruce pe care trebuie sa o cari dupa tine… nici cea mai blanda mana nu te-ar fi putut trage din mormantul in care ti-ai facut regat, nici macar el. Ineaca-te cu licoarea mortii, poate asa ai sa dai uitarii toata nenoricirea care s-a abatut asupra ta. Simte-i gustul si delecteaza-te cu ea. E tot ce mai poti simti... si lacrimile alea fara miros.

Imbata-te cu dulceata mortii si fii nemuritoare in lumea ce se ascunde in adancul pamantului, rogu-te iar.  Orice pt durerea care ti-atarna pe suflet. Vreau sa stergi tot. N-ai fost in stare sa o tii cu iubirea si dorinta ta. Iluzii si dezamagiri. Nici macar iubirea nu te poate salva de aceasta inchisoare in care ai ajuns dintr-o intamplare. Probabil Cineva te-a condamnat pt pacatele tale. Unde esti ingere ? De ce n ai fost acolo sa  ai grija de ei toti ? Nici sa-ti spun ca te urasc nu pot, nici atat nu simt. Termina-ma de tot, nu vreau sa ma mai tarasc prin viata, asa chinuita…  Ai un inger pe pamant, dar el nu te poate salva de toate, tu ai fi putut. Dar ai ales sa nu o faci. Acum vino si poarta-ma pe aripile tale, nu imi pasa daca ma duci in sus, sau in jos, doar ia-ma ! Si intunericul ar fi prea mult pentru mine, m-as delecta cu el, nu mi-e de ajuns… sunt pregatita pentru ce e mai rau. Ti-e franta viata, nici speriata nu ai cum sa fii, sau ranita... toate astea se numesc obisnuinta. Au facut noaptea mai lunga pt al tau suflet, acum are 24 de oare, esti multumita ? 

E furtuna peste tot in jurul tau, iar soarele apune in fiecare zi, niciodata nu rasare. Asta e blestemul tau. Ai incetat din nou sa traiesti... Probabil vremea de afara e oglinda sufletului tau..

Spirit frant...

Din fanteziile unei visatoare...

Buna din nou, nefericire. Bine m-ai gasit, atat pot sa-ti zic. Ai dormit suficient in mine, ca acum sa te scoli semeata, sa-mi amintesti de ce nu o sa-ti intalnesc niciodata dusmanca, fericirea. Nu mai incape de tine, urato. Zi de zi cresti in mine, tot mai mult. Nici floarea-vietii nu si-ar regasi locul aici.  Nimic nu ma mai scoate la suprafata, spiritul mi-e frant, si viata mi-e pe terminate inca din ziua in care ai rasarit in mine. Tu ai rasarit, si eu am apus. Ce paradox.  Hai inteapa-ma mortal, stiu ca respiri sub pielea mea. O sa ne dam ultima rasuflare impreuna, de mana, singure intr-o mare moarta. Toti ma-ntreaba de viata, dar mie mi-e straina. Toti intreaba de zambetul lasat in urma, dar tu haino, l-ai alungat !!! Dar nu mi-e frica. Ai scurs si ultima farama de frica din mine . Pana si pe asta mi-ai luato, poate aveam un strop de speranta cu mine daca nu o furai .  As vrea sa visez, dar nici asta nu mi-ai permis.

Oricat de mult incerc sa te ignor stiu ca noi nu avem un viitor indepartat impreuna. Noi stim de ce, dar e secretul nostru. E pana moartea ne va desparti… Astept ziua in care o sa ne spunem adio, sa vad cum te mai descurci atunci. Ai sa te agati iar de o inima plina de frumos, ca sa o intoxici. Sper sa dai de cineva care o sa-si doreasca viata, sa te invinga. Eu cu tine nu ma lupt. M-am obisnuit asa, Nu e o scrisoare pe care imi intind lacrimile, doar mi-era dor, de un vechi prieten, scrisul…

Azi ti-am zis nefericire, dar stim ca esti doar o umbra intunecata. Umbra sufletului meu.

Buna din nou ! ❤️❤️❤️

               

       Ce mai faci, imi lipseste sa vorbesc cu tine, prieten drag, pe tine te caut mai des cand nu mi-e bine, dar te-am gasit si in zilele mele bune, si impreuna am construit palate impunatoare de cuvinte. Tu nu pleci niciodata de langa mine, si ma primesti mereu cu bratele deschise, esti prietenul ideal, cine are nevoie de omuletii aia enervanti care te parasesc la un moment dat ? Mi-e dor sa-ti scriu scrisori, dar fii bucuros pentru mine, sunt destul de fericita. Durerea mea nu mai smulge din mine sentimente nebanuite ce stau pitite sub zambetul meu. Imi face placere sa te regasesc mereu aici. Oricat de magica erai ma bucur ca sunt unde sunt. Cand erai langa mine ma simteam speciala ca te aveam, si nu o sa uit niciodata asta. As mai vrea, dar nu cu pretul durerii mele imprastiate pe o foaie scrisa in neputinta.

       Azi e despre nimic. Sau incerc sa te mint, tocmai pe tine? Vreau sa nu mai murdaresc inima cu lacrimi pt oamenii cu care azi nu imi mai vorbesc ! Incerc sa ma imunizez. Si i-am iubit la naiba, chiar daca poate nu le-am aratat destul.

O sa raman la tine, inca imi amintesc prima scrisoare trimisa: un dor nebun, o poveste trista si o fetita care isi pierduse nemurirea, caci asta inseamna El pt ea... nu te lasa inselat, cititorule, el nu e un barbat pe care l-am iubit, e mai mult de atat, putini o sa inteleaga, e barbatul vietii mele, cel care n-a fost acolo, dar pe care sufletul l-a plans si l-a dorit din prima zi a lipsei sale... cu povestea asta am inceput, prieten drag ...

Si am continuat cu acel baiat pe care l-am cunoscut dintr-o prostie gen ,, Ce-i si cu fraierul asta, ce vrea de la mine ? “- o iubire adolescentina si trecatoare... aceste doua randuri sunt prea putine pt toate noptile nedormite, pt toate sentimentele, si altarul pe care i l-am ridicat lui, la acea vreme, inutil, desigur ! Tu stii mai bine !

Restul ? Au fost doar dorinte copilaresti, dorinte trupesti, oameni, prieteni pierduti si dureri care m-au macinat si nu o sa le uit niciodata, cuvinte ciopartite din sufletul meu.  Totusi, am avut si momente placute, iar cand le recitesc, nu imi vine sa cred ca au fost rupte din mine .

Si am ajuns si in prezent, de la furtuna, haos total, un soare nemarginit pe timp de zi, si o luna plina in cele mai intunecate nopti, un cer senin si instelat la care ma uit tampita de fericire . Ma bucur ca sunt aici.  Tu esti cel mai mare erou al povestilor mele, dupa barbatul ,,nemuritor”, (tu stii cine este, nu ai de ce sa te superi ca il numesc asa ) .

Sunt cea mai fericita femeie langa el, acum stiu ce inseamna sa fiu iubita asa cum am visat si am scris dintodeauna. El mi-a aratat toate astea. In fiecare zi imi deseneaza iubirea intr-o noua forma, iar eu invat de la el. Il ador, prietene. Nu exista un altar destul de mare pe care sa il pot ridica pe barbatul vietii mele. Te iubesc nu este indeajuns, e mult prea putin sa exprime ceea ce m-a invatat el sa simt. Nu stiu ce am facut atat de bine incat sa il merit. Daca vrei sa stii cum arata o femeie cu adevarat fericita uita-te la bratul acestui barbat minunat !  Iti multumesc, iar si iar !

Viata sau moarte...

O singura alegere poate face diferenta…

Azi o sa va spun povestea unei printese aproape fericita. Ea avea tot ce isi dorea. Traia intr-un castel urias alaturi de printul ei pe care il adora. Era acel happy end mult visat.

Dar fericirea sufletului ei era umbrita de un gand intunecat. Era ancorata cu jumatate din suflet in viata, si cu cealalta in moarte. Inca de mica, de cand si-a pierdut nemurirea , datorita unor evenimente nefericite, dar a trait cu asta. Nu stia unde ii este locul, acolo sau aici. Dar a continuat…  stiind ca nu e momentul potrivit, ca ceva lipsea.

Si intr-o zi, cutreierand al ei regat, printesei i s-a deschis o noua cale. Ii era necunoscuta, dar nu s-a oprit din drum. In inima padurii, printre marea aia de verdeata a rasarit un lac de poveste.  A ramas fermecata de vraja lui. Era un lac care se intindea pana in lumea de dincolo. Isi privea ingadurata chipul in oglinda apei. Stralucea, se vedea intr-o noua lumina. Parea un colt de rai, si era asa de multa liniste, linistea pe care a cautat-o toata viata.  Parea atat de... acasa. In timp ce vantul  ii mangaia trupul, i se parea ca aude niste soapte. Era chemarea lacului care ii facea o invitatie speciala in profunzimile lui. Un zambet jucaus si plin de incantare, dar totodata nostalgic i se prelingea pe buze.

Ce ii ramane de facut ? Ar fi egoista daca s-ar dedica unei noi lumi. Acolo era cald si bine. Era o liniste eterna. Se simtea acasa. Dar cei din regat care se bazau pe printesa, cui raman ? Dar ea cui i-ar fi ramas in lumea asta ?  Acolo nimeni nu avea asteptari de la ea,acolo apartinea altcuiva, nu ei insasi ! Isi dorea doar libertate, libertate pt al ei suflet inlantuit de pierderea nemuriri si de asteptarile lor… Nimic sa nu se mai tina de ea, sa-si inece acolo toate durerile !

Elogiu tie.

Buna, prieten vechi... prieteni drag. Imi cer iertare ca nu iti mai scriu atat de des, dar asta nu inseamna ca te-am uitat. Tu ai sa ramai mereu confidentul meu preferat. Povestile mele de dragoste si imaginatia mea o sa ramana intiparita mereu in aceste pagini tare dragi mie. Au fost momente pline: de iubire, de dor, de durere, tristete, frustare, indignare, fericire si un infinit de zambete. Ai adus in sufletul meu o mare liniste. Imi amintesc si acum cum te-am gasit, cu dor si mare jind... pt tati, si baiatul adolescentei mele. Pe drum au mai aparut si basmele, prietenii, intamplarile nefericite, noi iubiri . Nu stiu de unde le-am nascocit, dar stiu ca ai fost aici. Nu mic mi-a fost ajutorul tau. Nu e aniversarea noastra, poveste frumoasa, dar simt ca te-am neglijat. Doar simteam nevoia sa iti zc cat de important esti pt sufletul meu care nu are prea multe de oferit.

Tu esti misterul sufletului meu. Tu esti ceea ce prea putini pot sa inteleaga cu adevarat. Tu pt mine, esti CINEVA !  Sper ca la 50 de ani, sau chiar mai mult, sa te recitesc, si sa iti scriu, mandra de cine sunt...