Iubiri pe hartie

Eu sunt cerul, dar cerul n-are  farmec daca nu straluceste, asa ca te-am ales pe tine sa-mi fii luna si stelele care ma sustin.
Prima iubire nu o uiti niciodata, si ai impresia ca nici una nu va fi la fel. Si asa e, dar asta nu inseamna ca nu va fi mai intens. Iubim la fel, si totusi atat de DIFERIT ! <3 Lumea nu se sfarseste acolo, emotiile o sa-ti umple din nou sufletul, mai devreme decat te astepti. Trece timpul si te trezesti ca infloreste ceva micut acolo, dar care iti face bine. Si brusc raceala din inima ta se topeste, e mai caldut, mai primitor. Incepi sa te simti acasa in propiul suflet, totul ti se pare mai frumos: viata, oamenii…  
Te inmultesc in noptile reci, iar dimineata te scad din nou. Te impart intre vieti si ma chinui sa imi reduc inima la tacere, dar tot o aud cum te striga pe nume.  Ma impotrivesc, dar tu tot cresti in mine.
Trebuie sa ne agatam mereu de astfel de senzatii, sa ne lasam mereu deschisa usa inimii, macar putin. Stiu, la inceput pare dificil, dar ai sa inveti, iti promit, suflet primitor. Eu sunt femeia care noaptea trecuta s-a trezit indragostita de El. A fost pe nesimtite. El inca nu a aflat. Stai linistit, viitorul meu iubit, pana te simt in realitate, am sa te traiesc in fanteziile si visele mele. Ma cunostii prea bine si tu doar stii ca asa incep cele mai frumoase povesti, pe hartie. Paginile astea o sa urle de fericire din ceea ce o sa se nasca intre noi doi. Asa o sa ne umplem noptile, dragule, pana o sa am curaj a-ti marturisi tot ce-ai sadit in castelul sufletului meu.
Tu nu l-ai  reconstruit, tu ai venit cu tencuiala noua, inca de la prima caramida. Chiar si fundatia tot tu ai sapat-o. Ai fost acolo sa ma prinzi de mana mereu. Iti multumesc enorm pt asta. Este usor langa tine, si asta ma atrage. Tu cunosti tot ce este nevoie sa stii despre mine !!! Tu nu ma renegi, sunt in siguranta. Daca imi faci bine de ce sa nu ma agat de tine ? Sa n-ai impresia niciodata ca esti colacul meu de salvare. Tu ma faci sa scot ce-I mai bun din mine, esti exact ceea ce am eu nevoie.
Azi iubesc viata. Simt ca stapanesc intreaga lume. Vreau ca ziua de azi sa nu se mai sfarseasca.

Motivational #

Nu pot sa cred asta. Deoarece imi incapeai chiar aici, in mana, te ridicam si-I ziceam mamei tale: Copilul asta va fi cel mai bun din lume, va fi mai bun decat orice persoana pe care o cunosc. Si ai crescut bun si minunat. A fost minunat sa te privesc, fiecare zi era un privilegiu. Cand a venit momentul sa fii barbat si sa infrunti lumea… ai facut-o. Dar undeva pe drum te-ai schimbat, ai incetat sa mai fii tu.  I-ai lasat pe altii sa-ti vare degetele in fata  si sa-ti zica ca nu esti  bun. Si cand lucrurile au devenit grele, ai inceput sa cauti un tap ispasitor. Cum ar fi o umbra... Sa-ti zic ceva ce deja stii. Lumea nu e numai fericire si bunatate. E un loc urat si rau. Si nu o intereseaza cat de dur esti . Te va ingenunchea si te va lasa sa stai in genunchi daca-I permiti. Nici eu, nici tu, nici nimeni nu te va lovi mai tare ca viata. Dar nu conteaza cat de tare dai. Conteaza cat de multe lovituri poti incasa si sa continui, cate poti indura si sa continui sa inaintezi, asta e viata ! Daca stii cat valorezi, du-te si ia cat meriti .  Dar trebuie sa fii dispus sa incasezi loviturile. Sa nu arati cu degetul si zici ca nu esti cine trebuie sa fii din cauza lui sau a ei. Asta fac lasii !!! Si tu nu esti las ! Esti mai bun de-atat .

M-au marcat profund aceste replici, e din filmul Rocky 6, si cred ca ar trebui sa le citim in fiecare zi, sa sa ne amintim ca poate meritam mai mult, insa e nevoie de mai multe fapte, si mai putina plangere de mila.

Pt scena din film CLIK AICI . 

Cu iz de toamna...

Mi-e dor de ploile alea caldute de vara in care ma si ascundeam cateodata… era cea mai placuta senzatie.  Emanam bucurie . Ploile astea de toamna sunt reci, ca sufletul meu . O privesc cu amaraciune din spatele ferestrei.  Am vederea spre padure…  usor, usor se stinge si ea, isi pierde din viata. Pârpăleste putin cate putin.  Imaginea asta ma termina si mai tare.  Totusi, astept sa ma incante cu acele culori ale ei. De ce trebuie sa moara ceva  atat de sublim ca sa se nasca  un astfel de peisaj ??? O fi vreun acord tacit intre anotimpuri… fiecare cu rolul ei.

Toata natura e intr-un continuu zbucium in aceasta perioada. Cate-un copac singuratic mai suspina dupa ciocarlia lui. Batrane, stai linistit, la primvara tot la  tine se-ntoarce, doar ai grija de-al ei cuib.

Iar s-a intunecat afara. Cerul isi plange mortii. Nu sunt de-ajuns doar lacrimile noastre ???  Sau poate nu-I asa, poate ingerii plang pt noi, pamantenii, cand vad in ce hal ne-am degradat. Tu ce crezi ?

Ies afara din bloc.  Sunt doar eu si vantul rece care-mi suiera in ureche.  Ma strapunge in tot corpul meu raceala cu care ma trateaza. Ma simt atat de vie… e aproape orgasmica senzatia. Tresar. Nimeni in jur…   imi asez esarfa mai bine, deschid umbrela si pornesc. Incotro ? Asta inca n-am aflat nici eu . Am trecut prin prea multe anul asta ca sa imi mai pese. Ba chiar am crezut c-o sa ma sfarsesc.  Sunt bine acum, atat de bine cat poate sa fie un om care nu mai are asa multe de pierdut. 

Noaptea trecuta iar m-am trezit in acelasi cosmar care ma tot urmareste de cateva luni, e inspirat din realitatea mea...  Pe curand !

Aleg intunericul .

Intoxicata cu intuneric ma adancesc si mai tare, urmand firul cosmarului meu. Incet, dar sigur. Iubirea fata de intuneric e singura mea calauza. Doar acolo cunosc traiul cel mai decent pt al meu suflet, ea e aici sa ma salveze. 

 Sunt atat de protejata, incat mi-e frica mie de ce as putea face daca as evada din zona mea de confort. Aici zorile nu se revarsa pt incantarea noastra: stelele s-au stins, iar luna doarme. Nu exista zi. Singura companie sunt umbrele altor suflete pierdute . Stapana mi-e moartea. De fiecare data cand rasare un zambet in coltul gurii mele ea isi arata coltii ca sa ma calmeze. Din neputinta noastra se hraneste, iar noi o tratam  ca pe un zeu caci am ales sa o urmam, chiar de asta inseamna sa-i devenim sclavi. 

Ne apara  de dezamagiri si nu ne lasa sa crestem in inima sentimente precum empatie, iubire, bucurie.  E acolo mereu sa sufle-n ceafa imposibilul in care ne pierdem uneori. E atat de rece, dar ma simt vie cand ma trezeste la realitate, parca sunt in elementul meu. De asta te-am ales. In felul tau ciudat tu ne vindeci. Monstruletii care si-au facut culcus in altarul tau o sa te slujeasca mereu. Pot declara asta cu inima impacata. 

Legenda spune ca putinii care au reusit sa evadeze, s-au intors inapoi cerand indurare, cu lacrimi de sange. Au fost prigoniti din cel ce ei il credeau Raiul Iubirii. Credeau ca o sa le fie mai usor. Acolo lumea e mult mai bolnava si suferinda ca aici, traiesc din iluzii, iar cand se sfarsesc, toata fiinta lor se revolta.  Trag in dreapta si-n stanga unul de altul, pana la ultima rasuflare. Isi rup pielea de pe ei insusi, se dispretuiesc... nici macar noaptea nu mai gasesc pace. Ochii nu se mai inchid, iar somnul le e invadat de tot felul de ganduri,. Se chinuie singuri, isi dau inima pe o tava, renunta la propia viata pt a celorlalti -sacrificiu cica se numeste- . Nu stiu de ce ar alege cineva sa traiasca pe un astfel de taram. Neclintita sufleteste, asa raman.

Gandurile explodeaza, dar le surzesc cu muzica data la maxim. Azi nu vreau sa le mai ascult.

Slabiciunea sau puterea ???

Aleg puterea. Asta-i Raiul meu .

Un miraj.

Din fanteziile unei visatoare..

Ma scufund intr-o stare de reverie profunda... ma  imbat in fiecare zi cu dragostea ce mi-ai promis-o intr-o noapte de vara. Devin dependenta intr-un miraj plin de noi, pictat in culorile iubirii...  

Ma  invart in lumea mea pana ametesc de la atata emotie adunata in suflet. Ma dezmeticesc si realizez ca inca sunt aici captiva...  e inchisoarea din care n-as evada niciodata. Poate nu-i reala, nu stiu cate zile vor mai fi pana ne sfarsim, dar va rog, sa nu ma treziti prea curand. O sa gust din aceasta fericire atat cat o sa dureze. Continui sa dansez in pasi de vals, sub cerul imbracat in stele. Pare ca straluceste doar pt noi.  Te conturez cu ochiul mintii,si ma izbesc de zambetul meu in oglinda. Pana si falcile ma dor, dar pur si simplu nu-l pot stapani. Te respir in fiecare gand, te aud in fiecare bataie a inimii mele, si te simt in fiecare fluturas hoinar, care face ravagii inlauntrul cutiei mele toracice. Ne prabusim unul in bratele altuia si, insetata de tine iti sarut fiecare centimentru de piele. Ma cutremur precum toamna isi leagana copacii, pe timp de furtuna. N-am astampar. Te traiesc in fiecare atingere, si-n fiecare cuvant rostit mult prea intens… as putea afirma ca e o adevarata nebunie. 
In goana dupa iluzii o sa ma las prada acestei vraji. O sa te strig pe nume mereu, atata timp cat nu ma doare. Nu-i prima data cand te chem, si nu-i nici prima data cand esti unul din personajele principale intr-una din povestile mele fanteziste.

Poate maine nu o sa mai fiu aici, o sa fiu uitata intr-un colt intunecat, cu lacrimile mele. O sa zbier pana nu mai pot, insa va fi un strigat silentios, pe care doar eu sa-l pot auzi. N-as vrea sa-i deranjez si pe ceilalti cu tipetele mele.

  Urmatoare zi voi fi bine, ca si cand zilele din urma n-ar fi existat niciodata ! 

  

Hai acasa...

Mi-e dor de tine, tati. Te rog, intoarce-te acasa ca nu mai putem de dorul tau. Cand ajungi, ca eu te astept de atatia ani… Oare te-ai ratacit pe drum ? Cine mi te-a luat ? Eu inca sper ca ajungi curand. Daca nu ramai, treci macar in fuga si ia-ma si pe mine cu tine.  Stiu ca va fi o calatorie lunga, dar iti promit ca nu o sa plang ca ma dor picioarele sau ca o sa fiu obosita. Tu o sa fii cu mine si totul o sa fie PERFECT. O sa te astept in pragul usii cu bagajele facute.

Doar hai odata, ca nu mai am rabdare. Aici atmosfera e sufocanta, ma sting asa cum nu credeam niciodata ca o s-o fac. Ma dor toate in interior, ma sfaram in chinuri cu fiecare zi ce trece. Ma doare de fiecare data cand sunt intrebata ce fac, si sunt nevoita sa zambesc, mintind ca sunt bine... cand eu sunt  mult prea departe de bine si tu stii  ce se intampla cu mine...

Ma auzi ??? Grabeste-te, te rog eu mult...Nici nu stiu cum sa  o mai zic ca sa ma asculti. Te strig, te plang si te caut de o viata intreaga aproape, din ziua in care te-am pierdut.

Norii s-au imprastiat, se vede soarele, cei de la meteo n-au mintit, dar in orasul Dorului, pe strada Sufletului meu este inca vreme posomorata. Pana acum a fost ploaie cu rafale de vant puternice, dar de vreo doua luni au aparut tunetele, fulgerele, uneori si cate-o tornada care aduce haosul, incurcand circulatia pe drumul Vietii si mai mult. Se aduna tot mai multe umbre... lumea rezista ca n-are incotro, dar psihic si emotional sunt doborati. Nici cea mai mica speranta nu se agata de ei .
Iarta-ma ca sunt asa un dezastru, cateodata...Cat de multe prostii as face, tu esti ingerul meu pazitor, esti mereu acolo si nu dormi. Imi pare rau ca te obosesc asa de mult. Imi este atat de frica de ceea ce urmeaza, iar umbra ce s-a abatut asupra mea ma ingrozeste, amplificand acest sentiment.  Te rog sa ai grija de mine, atat cat poti.

Another ? NO way !

O mie de cuvinte atarna greu de inima mea. Si totusi, aleg sa ma abtin. Inghit cuvintele in sec si-mi pastrez aceste ganduri prostesti doar pt mine. De langa tine trebuie sa plec pt ca nu o sa fiu niciodata iubita, asa cum mi-as fi dorit...

Si uite cum sunt aproape de prapastia in care m-am prabusit in urma cu 3 ani. Diferenta este ca inca e devreme, ca inca nu-i tarziu ca sa sar peste ea. O sa am nevoie de toate fortele posibile pt a reusi. Trebuie sa ma pastrez intreaga, sa-mi ramana intacta putina bucatica de inima care mai salajluieste in mine. Nu pot sa o condamn din nou. De data asta este mai matura, si o sa fie bine. De data asta nu iubesc.

De cand te-am sarutat prima data in acea seara nebuna de septem6rie, buzele mi-au ramas neprihanite, alta pereche n-au mai cunoscut, alte maini murdare n-au ajuns pe ale mele coapse, atat de dornice de mangaierea ta.

Uita de lume, de sentimente, de suflete pereche, de soapte la ureche

Fii rece, nu lasa pe el sa te'ntunece.