Cu iz de toamna...

Mi-e dor de ploile alea caldute de vara in care ma si ascundeam cateodata… era cea mai placuta senzatie.  Emanam bucurie . Ploile astea de toamna sunt reci, ca sufletul meu . O privesc cu amaraciune din spatele ferestrei.  Am vederea spre padure…  usor, usor se stinge si ea, isi pierde din viata. Pârpăleste putin cate putin.  Imaginea asta ma termina si mai tare.  Totusi, astept sa ma incante cu acele culori ale ei. De ce trebuie sa moara ceva  atat de sublim ca sa se nasca  un astfel de peisaj ??? O fi vreun acord tacit intre anotimpuri… fiecare cu rolul ei.

Toata natura e intr-un continuu zbucium in aceasta perioada. Cate-un copac singuratic mai suspina dupa ciocarlia lui. Batrane, stai linistit, la primvara tot la  tine se-ntoarce, doar ai grija de-al ei cuib.

Iar s-a intunecat afara. Cerul isi plange mortii. Nu sunt de-ajuns doar lacrimile noastre ???  Sau poate nu-I asa, poate ingerii plang pt noi, pamantenii, cand vad in ce hal ne-am degradat. Tu ce crezi ?

Ies afara din bloc.  Sunt doar eu si vantul rece care-mi suiera in ureche.  Ma strapunge in tot corpul meu raceala cu care ma trateaza. Ma simt atat de vie… e aproape orgasmica senzatia. Tresar. Nimeni in jur…   imi asez esarfa mai bine, deschid umbrela si pornesc. Incotro ? Asta inca n-am aflat nici eu . Am trecut prin prea multe anul asta ca sa imi mai pese. Ba chiar am crezut c-o sa ma sfarsesc.  Sunt bine acum, atat de bine cat poate sa fie un om care nu mai are asa multe de pierdut. 

Noaptea trecuta iar m-am trezit in acelasi cosmar care ma tot urmareste de cateva luni, e inspirat din realitatea mea...  Pe curand !

Aleg intunericul .

Intoxicata cu intuneric ma adancesc si mai tare, urmand firul cosmarului meu. Incet, dar sigur. Iubirea fata de intuneric e singura mea calauza. Doar acolo cunosc traiul cel mai decent pt al meu suflet, ea e aici sa ma salveze. 

 Sunt atat de protejata, incat mi-e frica mie de ce as putea face daca as evada din zona mea de confort. Aici zorile nu se revarsa pt incantarea noastra: stelele s-au stins, iar luna doarme. Nu exista zi. Singura companie sunt umbrele altor suflete pierdute . Stapana mi-e moartea. De fiecare data cand rasare un zambet in coltul gurii mele ea isi arata coltii ca sa ma calmeze. Din neputinta noastra se hraneste, iar noi o tratam  ca pe un zeu caci am ales sa o urmam, chiar de asta inseamna sa-i devenim sclavi. 

Ne apara  de dezamagiri si nu ne lasa sa crestem in inima sentimente precum empatie, iubire, bucurie.  E acolo mereu sa sufle-n ceafa imposibilul in care ne pierdem uneori. E atat de rece, dar ma simt vie cand ma trezeste la realitate, parca sunt in elementul meu. De asta te-am ales. In felul tau ciudat tu ne vindeci. Monstruletii care si-au facut culcus in altarul tau o sa te slujeasca mereu. Pot declara asta cu inima impacata. 

Legenda spune ca putinii care au reusit sa evadeze, s-au intors inapoi cerand indurare, cu lacrimi de sange. Au fost prigoniti din cel ce ei il credeau Raiul Iubirii. Credeau ca o sa le fie mai usor. Acolo lumea e mult mai bolnava si suferinda ca aici, traiesc din iluzii, iar cand se sfarsesc, toata fiinta lor se revolta.  Trag in dreapta si-n stanga unul de altul, pana la ultima rasuflare. Isi rup pielea de pe ei insusi, se dispretuiesc... nici macar noaptea nu mai gasesc pace. Ochii nu se mai inchid, iar somnul le e invadat de tot felul de ganduri,. Se chinuie singuri, isi dau inima pe o tava, renunta la propia viata pt a celorlalti -sacrificiu cica se numeste- . Nu stiu de ce ar alege cineva sa traiasca pe un astfel de taram. Neclintita sufleteste, asa raman.

Gandurile explodeaza, dar le surzesc cu muzica data la maxim. Azi nu vreau sa le mai ascult.

Slabiciunea sau puterea ???

Aleg puterea. Asta-i Raiul meu .

Un miraj.

Din fanteziile unei visatoare..

Ma scufund intr-o stare de reverie profunda... ma  imbat in fiecare zi cu dragostea ce mi-ai promis-o intr-o noapte de vara. Devin dependenta intr-un miraj plin de noi, pictat in culorile iubirii...  

Ma  invart in lumea mea pana ametesc de la atata emotie adunata in suflet. Ma dezmeticesc si realizez ca inca sunt aici captiva...  e inchisoarea din care n-as evada niciodata. Poate nu-i reala, nu stiu cate zile vor mai fi pana ne sfarsim, dar va rog, sa nu ma treziti prea curand. O sa gust din aceasta fericire atat cat o sa dureze. Continui sa dansez in pasi de vals, sub cerul imbracat in stele. Pare ca straluceste doar pt noi.  Te conturez cu ochiul mintii,si ma izbesc de zambetul meu in oglinda. Pana si falcile ma dor, dar pur si simplu nu-l pot stapani. Te respir in fiecare gand, te aud in fiecare bataie a inimii mele, si te simt in fiecare fluturas hoinar, care face ravagii inlauntrul cutiei mele toracice. Ne prabusim unul in bratele altuia si, insetata de tine iti sarut fiecare centimentru de piele. Ma cutremur precum toamna isi leagana copacii, pe timp de furtuna. N-am astampar. Te traiesc in fiecare atingere, si-n fiecare cuvant rostit mult prea intens… as putea afirma ca e o adevarata nebunie. 
In goana dupa iluzii o sa ma las prada acestei vraji. O sa te strig pe nume mereu, atata timp cat nu ma doare. Nu-i prima data cand te chem, si nu-i nici prima data cand esti unul din personajele principale intr-una din povestile mele fanteziste.

Poate maine nu o sa mai fiu aici, o sa fiu uitata intr-un colt intunecat, cu lacrimile mele. O sa zbier pana nu mai pot, insa va fi un strigat silentios, pe care doar eu sa-l pot auzi. N-as vrea sa-i deranjez si pe ceilalti cu tipetele mele.

  Urmatoare zi voi fi bine, ca si cand zilele din urma n-ar fi existat niciodata ! 

  

Hai acasa...

Mi-e dor de tine, tati. Te rog, intoarce-te acasa ca nu mai putem de dorul tau. Cand ajungi, ca eu te astept de atatia ani… Oare te-ai ratacit pe drum ? Cine mi te-a luat ? Eu inca sper ca ajungi curand. Daca nu ramai, treci macar in fuga si ia-ma si pe mine cu tine.  Stiu ca va fi o calatorie lunga, dar iti promit ca nu o sa plang ca ma dor picioarele sau ca o sa fiu obosita. Tu o sa fii cu mine si totul o sa fie PERFECT. O sa te astept in pragul usii cu bagajele facute.

Doar hai odata, ca nu mai am rabdare. Aici atmosfera e sufocanta, ma sting asa cum nu credeam niciodata ca o s-o fac. Ma dor toate in interior, ma sfaram in chinuri cu fiecare zi ce trece. Ma doare de fiecare data cand sunt intrebata ce fac, si sunt nevoita sa zambesc, mintind ca sunt bine... cand eu sunt  mult prea departe de bine si tu stii  ce se intampla cu mine...

Ma auzi ??? Grabeste-te, te rog eu mult...Nici nu stiu cum sa  o mai zic ca sa ma asculti. Te strig, te plang si te caut de o viata intreaga aproape, din ziua in care te-am pierdut.

Norii s-au imprastiat, se vede soarele, cei de la meteo n-au mintit, dar in orasul Dorului, pe strada Sufletului meu este inca vreme posomorata. Pana acum a fost ploaie cu rafale de vant puternice, dar de vreo doua luni au aparut tunetele, fulgerele, uneori si cate-o tornada care aduce haosul, incurcand circulatia pe drumul Vietii si mai mult. Se aduna tot mai multe umbre... lumea rezista ca n-are incotro, dar psihic si emotional sunt doborati. Nici cea mai mica speranta nu se agata de ei .
Iarta-ma ca sunt asa un dezastru, cateodata...Cat de multe prostii as face, tu esti ingerul meu pazitor, esti mereu acolo si nu dormi. Imi pare rau ca te obosesc asa de mult. Imi este atat de frica de ceea ce urmeaza, iar umbra ce s-a abatut asupra mea ma ingrozeste, amplificand acest sentiment.  Te rog sa ai grija de mine, atat cat poti.

Another ? NO way !

O mie de cuvinte atarna greu de inima mea. Si totusi, aleg sa ma abtin. Inghit cuvintele in sec si-mi pastrez aceste ganduri prostesti doar pt mine. De langa tine trebuie sa plec pt ca nu o sa fiu niciodata iubita, asa cum mi-as fi dorit...

Si uite cum sunt aproape de prapastia in care m-am prabusit in urma cu 3 ani. Diferenta este ca inca e devreme, ca inca nu-i tarziu ca sa sar peste ea. O sa am nevoie de toate fortele posibile pt a reusi. Trebuie sa ma pastrez intreaga, sa-mi ramana intacta putina bucatica de inima care mai salajluieste in mine. Nu pot sa o condamn din nou. De data asta este mai matura, si o sa fie bine. De data asta nu iubesc.

De cand te-am sarutat prima data in acea seara nebuna de septem6rie, buzele mi-au ramas neprihanite, alta pereche n-au mai cunoscut, alte maini murdare n-au ajuns pe ale mele coapse, atat de dornice de mangaierea ta.

Uita de lume, de sentimente, de suflete pereche, de soapte la ureche

Fii rece, nu lasa pe el sa te'ntunece.

Nostalgie...

Din fanteziile unei visatoare

Cateodata evadam in trecut  caci  e singura fantezie care a fost cu adevarat reala.

Nisipul inca miroase a iubirea noastra, cea acum uitata si parasita in intunecimile sufletelor noastre, amagite si amarate de orgoliul care s-a patruns intre noi.

Dintotdeauna am iubit marea, insa m-am indragostit si mai tare cand am" trait-o'' in bratele tale.

Mi-e dor de acel August si de buzele tale arse de soare, mi-e dor sa ne prindem de mana si sa ne aruncam in valtoarea marii care niciodata nu ne-a dezbinat. Ne pierdeam in valurile spumoase ale Marii Ionice dar niciodata nu ne rataceam unul de altul. Aveam doar soarele deasupra noastra care ne incalzea iubirea, cerul albastru care se pierdea in imensitatea marii, si vantul  care ne alina cicatricile provocate de arsurile solare. 

Nu mi-am mai scufundat inima in nisip, iar tu  n-ai mai creionat traditionalul te iubesc . Mi-e dor sa dansam pe plaja aia pustie si sa ne intepam in scoicile aduse de flux, sa ne tavalim iubirea in nisipul fierbinte, sa ne arda talpile cand pasim pe el in amiaza mare, dar nu mai tare ca dorinta care ne acapara mereu, ca si cum ar fi prima si ultima data. Imi doresc sa ne prinda apusul si rasaritul imbratisati in locul nostru special, sa ma arunci in mare dimineata si eu sa ies furioasa dardaind de frig... iar pielea ta calda sa ma incalzeasca, ca mai tarziu sa te iubesc. Imi respiri prin toti porii, exact ca atunci, cand  trec prin locurile in care ne-am implinit iubirea pt prima data.

 De data asta nu mai suntem doi, voi fi doar eu... nu o sa ne mai intalnim intamplator, noaptea pe faleza aia aglomerata, si mult prea luminata. Si nici n-ai sa-mi mai saruti fruntea... Acum e seara, si cerul sta sa arda, exact ca a noastra iubire demult apusa.

Oare iti mai amintesti toate astea ? Dar cand ne-am strecurat in piscina, la doua noaptea ? Dupa ne-am innalltat pe terasa celui mai inalt hotel din statiune.  Nu m-am putut abtine si am trecut si pe-acolo, m-au inundat toate amintirile si sentimentele. Se derulau neintrerupt in mintea mea. Mi-e dor de tine in bratele altora. Si e gresit, dar nu te mai astept. Nu mai sper, nu mai visez, tu oricum nu ai sa mai fii niciodata al meu. Acum doar tacerea asta asupritoare a ramas intre noi. Au trecut aproape doua luni, fiecare zi parandu-mi-se o saptamana... nu mai zic de cei doi ani  care au lasat o gaura adanca in sufletul meu...

Alta poveste, acelasi sfarsit.

 Din fanteziile unei visatoare.

Ai stat departe  de doza ta de inspiratie in ultima vreme, de teama sa nu faci vreo greseala, n-ai vrea sa-ti descopere minciunile, sau cel mai rau, adevarul tau…  Acum ca iti este iar aproape iti rasuna in toate cotloanele inimii, chiar si prin cele mai darapanate, alea uitate de mine si de lume.  Ultimele pagini ramase albe in jurnal ard de nerabdare  sa-ti marturisesc ceea ce nu ti-ai imaginat niciodata, ceea ce nu o sa afli in veci.

Si-ai sa vrei sa scoti la iveala tot ceea ce simti, sa-I patrunzi  prin vene, sa-i cutreieri sufletul pt a-i mangaia cele mai adanci rani, si sa scormonesti in tot misterul in care s-a invaluit dintr- odata. O sa-ti doresti sa-l cutremuri dintr-un singur sarut, sa-l infiori printr-o atingere delicata, sa-l ametesti cu o  privire, sa se topeasca la vederea  unui zambet subtil in coltul gurii tale.

As vrea sa ma adore, macar jumatate din cat o fac eu. Si totusi nu o sa se intample nimic din toate astea, sunt doar inchipuirile unui suflet flamand si chinuit de viata.  S-a facut tarziu, si asta mult prea devreme, caci s-a ridicat imposibilul intre noi.  Si nu e vina nici unuia de data asta…Inca odata sunt nevoita sa-mi reprim toate sentimentele, sa-ti zambesc ca si cum n-as fi plans niciodata pentru tine.

Asta-I doar inca o poveste de iubire neimplinita, ca si urmatoarea de altfel. Povestile spuse de mine nu sunt menite sa dainuie. Nu pot sa mai ofer prea multe, si asta doar din cauza Umbrei care ma calauzeste zi de zi.