Catre imaginatia mea !
Este atat de tanara. Mi-e asa o groaza de nefericirea ei. Mereu a sperat ca o sa imbrace rochia de mireasa mult mai tarziu, insa intr-un final a fost nevoita sa o poarte mai devreme de cat se astepta. Intr-un mod straniu o invidiez. Ajung acolo si toti cei dragi erau in jurul ei. Era cea mai frumoasa, si nu pentru ca era mireasa; toti se minunau de splendoarea ei, o asemuiau cu zanele din cartile cu povesti. Era intampinata cu buchete imense de crini si maci, niciodata nu primise atatea. Se simtea adorata, ii placea sa fie in centrul atentiei, era sufletul petrecerii. Ii privea pe toti de-acolo de sus, mandra si totodata impacata. Era asaltata de complimente, de vorbe de iubire, si de dor. Toti ii urau drum bun in aceasta calatorie, si sperau ca o asteapta o viata mai buna, fara ispite, cu flacara sperantei mereu aprinsa-n sufletul ei prigonit de pe Pamant mult prea in graba. Unii chiar ii cantau printre lacrimi amare, ba chiar i-a fost dedicat si un poem de catre iubitul ei, dupa care timp de cateva minute o tacere moarta s-a asternut.
Ma mai plimb putin printre acele chipuri doborate de durere si un cor cu voci magice rasuna in incaperea maiestoasa, era o simfonie grava, sumbra, dar ideala pt atmosfera de acolo. In jurul ei palpaiau lumanarele si candelele rosii, era un joc dumnezeiesc de lumina si culoare. Ea, de-o inocenta zdrobitoare, zăcea intinsa, isi dormea somnul cel de veci. Avea o figura senina, era atat de linistita, aproape ca-mi zambea. Ai fi putut crede ca se odihneste, insa raceala trupului ei o trada, prin oase-i suiera vantul, iar frigul urla. Dar o sa se trezeasca curand caci trebuie sa-si continue calatoria spre Paradis.
La capul ei o icoana cu FiuL lui Dumnezeu, mirele, o pazea in noaptea asta. Astepta doar incheierea ceremonialului. Dorea sa-si ia mireasa, sa o duca pe culmi neatinse de pacatul omenesc. El o va tine de mana pe drum, o sa-i fie ghid. Este norocosa. Are cine sa o astepte acolo Sus, cel pe care, inca de mica a visat toata viata sa-l imbratiseze. Poate ca sufera caci trebuie sa lase atatea in urma, dar din pacate o cale de intoarcere nu mai exista pentru ea. Trebuie sa se conformeze.
I se aduce un ultim elogiu, iar clopotele incep sa bata, semn ca trebuie sa ne paraseasca. Cei iubiti se strang ultima data pt a-si lua la revedere. Cu greu renunta la ea. Ma cutremur in fata acestui spectacol dramatic, iar inima mi se sfasaie cand vad lacrimile si suspinele lor.
Avea vise marete, si planuri de viitor. Acum s-au dus toate pe apa sambetei. Nu mai avea pentru ce sa lupte, Dar e mai bine acum, decat mai tarziu. De ce sa se fii chinuit sa traiasca pt un prezent in care oricum nu mai avea nici un viitor ? Moartea i-a rapit toata viata ce i se deschidea in fata. De la o vreme nu mai cunoastea fericirea, era deprimata, se ferea de lume, si se izola in camera ei. Adora lumina soarelui de dimineata, inca de cand deschidea ochii sarea sa ridice jaluzele, insa in ultima vreme traise in intuneric, nici asta nu mai facea. Doar obligatiile de la care nu se putea sustrage o mai scoteau din casa. Era abatuta tot timpul, adormea cu ochii inecati in lacrimi, iar dimineata tot cu gandul la asta se trezea. De fapt murise din ziua in care aflase ce-i va aduce viitorul. Iubea viata si nimeni nu stia de ce isi schimbase atitudinea, n-a lasat pe nimeni sa stie ce o secase de fapt.
Acum s-a inaltat la ceruri, e un inger care ne-a parasit prea devreme.... A facut un armistitu si e impacata cu moartea ei, danseaza de fericire pe norisorii pufosi, alaturi de al iei tata. Are marea, toata natura si cerul la picioarele ei... e in paradisul pe care l-a visat de mica.
Acum s-a inaltat la ceruri, e un inger care ne-a parasit prea devreme.... A facut un armistitu si e impacata cu moartea ei, danseaza de fericire pe norisorii pufosi, alaturi de al iei tata. Are marea, toata natura si cerul la picioarele ei... e in paradisul pe care l-a visat de mica.
